Copyright 2009 -  S.C. COMEXIM R S.R.L. LUPENI

   Ridicat în secolul al XIV-lea, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaşti, Castelul de la Hunedoara este o construcţie măreaţă, cu acoperişuri înalte şi divers colorate, cu turnuri şi turnuleţe, ferestre şi balcoane împodobite cu dantelăria pietrei cioplite. Documentele vremii amintesc existenta unei fortificatii, pe actualul amplasament al castelului, odatã cu secolul XIV, castrul regal având o formã elipsoidalã si în aripa de nord un turn de refugiu, barat pe latura de sud cu un zid de piatrã. Aceastã posesiune a familiei de Anjou, intrã în proprietatea familiei Corvin la începutul secolului XV, mai precis în anul 1409, în vremea cneazului Voicu, sub forma unei donaţii care cuprindea cetatea şi domeniul Hunedoarei.

   Familia Corvin stãpâneste castelul şi domeniul Hunedoarei pânã în anul 1508, dupã care vor urma 22 de proprietari, pânã în secolul XVIII, când intrã în proprietatea Imperiului Habsburgic şi castelul devine sediul administraţiei minelor şi depozit al produselor de fier. Fiind una dintre cele mai mari şi vestite proprietăţi ale lui Iancu de Hunedoara, castelul cunoaşte în timpul acestuia însemnate transformări. El devine astfel o somptuoasă locuinţă, nu numai un punct strategic întărit. Cu trecerea anilor, diverşii stăpâni ai castelului i-au modificat înfăţişarea, îmbogăţindu-l cu turnuri, săli şi camere de onoare. Galeria şi donjonul – ultimul turn de apărare (turnul “Ne boisa” = Nu te teme), rămase neschimbate de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, precum şi Turnul Capistrano (după numele unui vestit călugăr de la curtea castelului) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative părţi ale construcţiei. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepţii), Turnul buzduganelor şi Bastionul alb care servea drept depozit de bucate, Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereţi (printre ele se găsesc şi portretele domnilor Matei Basarab din Ţara Românească şi Vasile Lupu din Moldova). În aripa castelului numită Matia se mai desluşeşte destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul de la care se zice că îşi trag numele urmaşii lui Iancu de Hunedoara (Corvini). În curtea castelului, alături de capela zidită tot în timpul lui Iancu de Hunedoara, se află o fântână adâncă de 30 de metri. După legendă, această fântână ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la stratul de apă. Dar după 15 ani de trudă, când au terminat fântâna, stăpânii nu s-au ţinut de cuvânt. Se spunea că inscripţia de pe zidul fântânii înseamnă “Apă aveţi, dar suflet, nu”. În realitate, conţinutul descifrat de specialişti este “Cel care a scris această inscripţie este Hasan, care trăieşte ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică”.